N-as fi vrut sa treaca ziua de ieri fara sa apuc sa scriu despre ea. Cu toate ca stiam ca si astazi emotia va fi la fel de puternica. Poate chiar mai puternica dupa ce oboseala si amorteala aveau sa se duca. Dar vroiam sa fie in ziua in care am vazut iar oameni plangand coplesiti de emotie. Oameni care isi pun tot sufletul in joc si tremura din prima pana in ultima clipa de teama ca nu cumva sa nu iasa totul minunat pentru oamenii pe care doresc sa-i ajute. Oameni care stiu sa ofere chiar si atunci cand la ei nu este prea plin. Si nu ma refer la bani, obiecte, lucruri materiale. Ci la a da suflet. Pentru ca a face ceva pentru altii, a daruit si altora din tine, la asta se refera: la suflet! Asta e greu! Dar tot asta este la fel de frumos! Insa cand ma asterneam mai frumos la scris, o frunte fierbinte s-a lipit de bratul meu. Matilda ardea si toate gandurile mele trebuiau sa mai astepte o zi.
Ieri, la "strigarea" Luminitei, ne-am adunat intr-o gasca inimoasa si am gatit sub indrumarea lui "boss" Copolovici 130 de meniuri pentru batranii si tinerii cu nevoi speciale cazati in trei dintre Centrele Sociale ale Sectorului 6. Gazda a fost Centrul Floare Rosie. Ii spun gazda pentru ca asa m-am simtit acolo, ca un musafir drag. Oamenii ne-au primit, ne-au pus bucataria si rabdarea lor la dispozitiei, ne-au zambit si imbratisat ca si cum am fi fost intr-o familie. Lidl a pus la bataie alimentele, noi mainile mai mult sau mai putin dibace si mult suflet. Si suflet am primit inapoi. A fost o experienta grea si frumoasa in acelasi timp. Am privit in ochii batranilor cautand acolo dragostea pe care bunica o avea pentru noi. Am privit cu teama viitorului dar si cu speranta ca o sa ajungem intr-o zi bunici. Am primit totul cu acceptare si impacare. O impacare de care in mod egoist aveam nevoie.
M-am dus acolo hotarata sa ma "ascund" in bucatarie. Sa ajut cu ce pot, dar sa stau departe. Pentru ca simteam ca acum nu am destul ca sa am si de dat. Ca n-as sti ce sa le spun ca sa le fie mai usor. Ca n-as avea de unde sa le dau si lor cand simt ca n-am nici pentru mine. Insa am gresit. Asa cum am gresit si atunci cand am decis sa nu ma mai implic. Cand am simtit ca incep sa ma golesc de sentimente in fata suferintei. Ca sunt prea salba sa strang maini care tremura cu multumire, ca sunt prea sensibila sa vad lacrimi de copii cand se bucura pentru o jucarie veche. Cand am crezut ca nu este corect fata de copilul meu atunci cand veneam acasa plangand pentru durerea altora. Am gresit. Aveam de unde da. Pentru ca sufletul creste cand dai, nu se face mai mic. Am gresit. Sa fii sensibil si delicat in suflet e un castig, nu o problema. Si am gresit cand mi-am ferit lacrimile in fata copilului meu. Si Matilda ar trebui sa vada mai mult din lumea ce ne inconjoara, nu numai balonul nostru roz.
Ieri mi-am recastigat o parte din mine. Una fara de care m-am simtit un om amortit. Pentru ca era unul dintre cele 3-4 lucruri care ma fac sa fiu EU. M-am nascut un om cu dorinta de a ajuta. Imi vine in mod natural si nu stiu cum e sa spui "nu" cand cineva are nevoie de un lucru care sta si in puterea mea. Nu stiu cum e sa treci pe langa o situatie in care as putea schimba ceva in bine, unde as putea face ceva. Fie ca e vorba despre o hartie pe care o ridic de pe jos, fie ca imi pun tot timpul si energia in a implini un proiect mai mare. Eu sunt copilul care trecea melcii strada si nu vad de ce as schimba asta... Pentru ca sufletul cand dai din el creste si mai mult la loc!
Asa ca mi-am propus sa am o luna plina. Plina de bine! Si pentru ca este o "moda" a Calendarului cu daruri, eu vreau un altfel de calendar de Advent. Unul cu fapte bune. In fiecare zi un lucru bun facut din suflet. Fie o donatie acolo unde este nevoie. Fie o masa calda pentru un batran. Fie o jucarie pentru un copil. Fie o hainuta. Orice. Dar sa fie un dar din suflet. Poate fi si o vorba buna acolo unde este nevoie de ea. Mi-am propus 25 de zile de bine cu mine. De bine cu ceilalti. Puteti incerca si voi! O sa va impartasesc in fiecare zi de aici pana la Craciun locurile si lucrurile de facut bine. Poate va simtiti apropiati de unul dintre ele. Ori poate ca uneori ne este mai usor in toata zapaceala asta in care traim sa ne indrume cineva. Asa ca va rog si pe voi sa-mi trimiteti ideile voastre sau actiunile pe care le intalniti in aceasta perioada. Multumiri!
Calendarul nostru va arata cam asa, iar ideea o gasiti aici (gasiti fisele pentru printat si realizat cutiutele) - Multumim Monica pentru sugestie!
M-am dus acolo hotarata sa ma "ascund" in bucatarie. Sa ajut cu ce pot, dar sa stau departe. Pentru ca simteam ca acum nu am destul ca sa am si de dat. Ca n-as sti ce sa le spun ca sa le fie mai usor. Ca n-as avea de unde sa le dau si lor cand simt ca n-am nici pentru mine. Insa am gresit. Asa cum am gresit si atunci cand am decis sa nu ma mai implic. Cand am simtit ca incep sa ma golesc de sentimente in fata suferintei. Ca sunt prea salba sa strang maini care tremura cu multumire, ca sunt prea sensibila sa vad lacrimi de copii cand se bucura pentru o jucarie veche. Cand am crezut ca nu este corect fata de copilul meu atunci cand veneam acasa plangand pentru durerea altora. Am gresit. Aveam de unde da. Pentru ca sufletul creste cand dai, nu se face mai mic. Am gresit. Sa fii sensibil si delicat in suflet e un castig, nu o problema. Si am gresit cand mi-am ferit lacrimile in fata copilului meu. Si Matilda ar trebui sa vada mai mult din lumea ce ne inconjoara, nu numai balonul nostru roz.
Ieri mi-am recastigat o parte din mine. Una fara de care m-am simtit un om amortit. Pentru ca era unul dintre cele 3-4 lucruri care ma fac sa fiu EU. M-am nascut un om cu dorinta de a ajuta. Imi vine in mod natural si nu stiu cum e sa spui "nu" cand cineva are nevoie de un lucru care sta si in puterea mea. Nu stiu cum e sa treci pe langa o situatie in care as putea schimba ceva in bine, unde as putea face ceva. Fie ca e vorba despre o hartie pe care o ridic de pe jos, fie ca imi pun tot timpul si energia in a implini un proiect mai mare. Eu sunt copilul care trecea melcii strada si nu vad de ce as schimba asta... Pentru ca sufletul cand dai din el creste si mai mult la loc!
Asa ca mi-am propus sa am o luna plina. Plina de bine! Si pentru ca este o "moda" a Calendarului cu daruri, eu vreau un altfel de calendar de Advent. Unul cu fapte bune. In fiecare zi un lucru bun facut din suflet. Fie o donatie acolo unde este nevoie. Fie o masa calda pentru un batran. Fie o jucarie pentru un copil. Fie o hainuta. Orice. Dar sa fie un dar din suflet. Poate fi si o vorba buna acolo unde este nevoie de ea. Mi-am propus 25 de zile de bine cu mine. De bine cu ceilalti. Puteti incerca si voi! O sa va impartasesc in fiecare zi de aici pana la Craciun locurile si lucrurile de facut bine. Poate va simtiti apropiati de unul dintre ele. Ori poate ca uneori ne este mai usor in toata zapaceala asta in care traim sa ne indrume cineva. Asa ca va rog si pe voi sa-mi trimiteti ideile voastre sau actiunile pe care le intalniti in aceasta perioada. Multumiri!
Calendarul nostru va arata cam asa, iar ideea o gasiti aici (gasiti fisele pentru printat si realizat cutiutele) - Multumim Monica pentru sugestie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu