vineri, 18 iulie 2014

Prima ei excursie cu gradinita

Matilda este acum in prima ei excursie cu gradinita, fara noi, si mie imi tremura ficatul de emotie :)). Cum am ajuns de la ce se intampla acum 5-6 saptamani la mers deja  in excursie singura, va povestesc saptamana viitoare in Jurnal de gradinita, daaaaaaaaaar acum este in excursie. Singura. Copilul meu care nu a mai fost nicaieri fara mine. Copilul de 3 ani si 3 luni. Aoleu, aoleu, aoleu! Panica, panica, panica! Respiraaaaam! Adaaaanc! Aaaaaa! Mor de emotii!
 
Stiu ca o sa fie bine, ca este o experienta care o va ajuta foarte mult. Am vrut sa inceapa sa-si construiasca aceste ceva-uri ale ei, doar ale ei. Sa inceapa sa fie si doar Matilda. Sa incep si eu sa fiu doar eu din cand in cand. A plans putin la despartire. Am stat in raza ei vizuala pana cand s-a linistit si am stiut ca o sa fie bine. Da, pe mine nu o sa ma convinga nimeni in viata asta si cred ca nici in urmatoarele ca este "mai bine" sa lasi copilul urland undeva ca or sa-l linisteasca altii. Stiu ca daca am lasat-o linistita si ea m-a vazut zambind, emotional va fi bine. Singurul lucru de care ma preocup real este raul ei de masina. Educatoarea ei s-a asezat langa ea, sunt bucuroasa ca m-au ascultat cand le-am zis ca ei ii este mai bine in spatiul mai mare din dreptul usii din spate. I-am pus si sticluta cu Sprite (da, are zahar si bla bla, dar datorita lui nu a mai vomitat pe drum), pungile, sacii, 3 randuri de haine.  I-am pus si Nurofenul pentru ca de ieri e racita. Sper sa nu aiba nevoie de nimic din toate astea. Iiiiiiiii, ce emotiii aaaaaaaaam!
 
 
 
 
Se duc intr-o locatie foarte frumoasa destul de aproape de Bucuresti, planul este sa culeaga fructe din livada, sa ajute la preparatul bulionului, sa se plimbe cu poneii/trotinetele/bicicletele, sa framante covrigei. Iarba multa, alei netede, curat, liniste. Mancarea este preparata acolo din ingrediente bio productie proprie. Sa tina si vremea asta cu noi putin si sa iasa soarele. Prima ei excursieeeee, Doamne ce mare s-a facut! Ah, v-am zis ca am emotii?
 
P.S. au ajuns!

joi, 17 iulie 2014

Scrisori pentru Matilda (15)


miercuri, 16 iulie 2014
 
Draga mea,
 
astazi se implinesc patru ani de cand ti-ai gasit drumul spre noi. Patru ani de cand ti-am simtit sufletul coborand si facandu-ma sa cred atat de mult incat sa lupt pentru tine si pentru dreptul tau de a trai. Patru ani de cand sunt sigura ca noi doua ne-am nascut impreuna, tu acolo sus, ei aici pe Pamant. Eu traind aici, tu privindu-ma cu rabdare si asteptand clipa aceea in care totul sa fie pregatit in mine pentru a te primi. Ti-am simtit sufletul mereu plutind in jurul meu, am stiut ca ai sa vii. Nu am inteles de ce te-ai intors prima data din drum. N-am stiut ce am facut gresit, de ce te-ai suparat si ai plecat inapoi. Mi s-a parut atat de nedrept incat n-am vrut sa te mai chem. Nu te-am mai gandit, nu te-am mai rugat, nu ti-am mai vorbit. Am vrut sa cred ca ai plecat de tot pentru ca nu as mai fi indurat sa vii si sa pleci iar. Am vrut sa cred ca te-ai intors in Sufletul cel mare si ca iti cauti un alt drum.

Dar drumul tau era unul. Era drumul nostru impreuna. Pentru ca fiecare ne-am nascut pentru cealalta. Eu sa-ti fiu mama, tu sa-mi luminezi viata. Si te-ai intors intr-o noapte de joi spre vineri. Fara sa anunti, fara sa intrebi, doar te-ai asezat calda unde-ti era locul. N-as fi crezut niciodata ca asta se simte. Ca sufletul se simte asa. Ma indoisem de tot ce simtisem si crezusem pentru tine. N-am vrut sa-mi mai fie iar greu si nu te-am mai iubit. Dar te-ai intors la mine si n-as fi putut face altceva decat sa te ocrotesc si sa-ti iubesc fiecare clipa din drumul catre bratele mele. Am stiut ca ai sa fii bine pentru ca tu mi-ai aratat asta. Eu nu am niciun merit. Doar copilul din lanul cu maci care mi-a linistit visele intr-o zi. Erai tu, si erai bine. Si am stiut ca de data asta trebuie sa te ajut sa lupti, sa nu mai pleci.

De atunci numar clipele cu tine. Fiecare un dar, fiecare pretuita. Chiar si atunci cand par ca uit, cand ma retrag in lumea mea. Chiar si atunci tu ai rabdarea sa-mi amintesti ca noi suntem dintr-un suflet, ca noi am fost nascute asa, ca ai ales sa vii pe drumul asta pentru noi. Ma mangai si-mi zambesti cand iti gresesc. Imi spui ca un intelept cu mii de ani in spate “Tu esti mamica mea”, iar eu inteleg ca m-ai iertat. Apoi te intorci la a fi copil, eu la a fi parinte si dansul merge mai departe. Dar cu fiecare lectie pe care mi-o oferi ma ajuti sa inteleg ca nimic nu este intamplator si totul este asa cum trebuia sa fie. Ma ajuti sa uit ce a fost greu si sa raman doar cu rasul si chipul tau fericit.

Ieri te-am lasat sa conduci “dansul”. Ca acum patru ani tu ai mers inainte si eu te-am urmat. Plina de fericire si de ras. M-ai dus pe strazi fara iesire, ne-am intors si am incercat alt drum. Mi-ai aratat case si flori, si pisici, si fluturi. Te-ai jucat incercand sa intri in fiecare curte intreband daca aici sau aici. Spuneai ca sunt palate si toate aveau povesti cu printese. O sa-ti ofer intr-o zi micul nostru castel in care noi o sa ne scriem propria poveste. Apoi, ti-ai luat rochita in maini si ai mers ca o printesa de-a lungul bulevardului prafuit. Nu conta ca rochita nu era destul de lunga pentru a acoperi tot, tu radeai si erai fericita. Salutai oameni, ei iti radeau inapoi. Erai o printesa coborata printre noi, una care vrea sa zboare cu fluturii si sa inoate cu pestii.
 
Inca-ti veghez somnul. Inca iti numar respiratiile prin intunericul noptii. Inca n-am liniste si te ating sa stiu ca esti acolo si ca esti bine. Uneori ma supar pe timp ca trece atat de repede. Ca nu are rabdare, ca nu mi te-a lasat mai mult timp mica si cuibarita in bratele mele. Ca parca n-a fost destul, nu am apucat sa ma satur de tine bebelus ca erai deja o fetita cocheta care ma privea direct in ochi. In alte zile te vreau mare plimbandu-ne amandoua printr-un sat uitat din Franta. Descoperind case si gradini asa cum facem acum pe stradutele din Bucuresti. Scapate amandoua de tot greul asta de om mic. De lucrurile pe care nu stii sa le exprimi. De diminetile cu suflet greu de la gradinita. De drumul tau catre tine. Apoi te privesc cum te invarti in mijlocul casei facand balet, cum sari in baltile de pe strada, cum topai alergand in speranta ca ai sa zbori ca un fluture, cum vorbesti singura corectand cuvinte si-mi dau zor sa ma bucur de clipa asta minunata despre care o sa scriu peste patru ani cat patru clipe.
 
Ti-am sarutat tamplele si ti-am multumit infinit pentru drumul catre mine, copilul meu de suflet si lumina!
 
 
Te iubeste mama!

joi, 10 iulie 2014

Mamele de acasa

Cand privesc in urma, la acesti trei ani si ceva de mamicenie, am un singur regret. Dar este unul mare, o greseala pe care cu greu o sa reusesc sa o depasesc. Insa presiunea de a asigura resursele materiale atunci cand esti parinte singur este foarte mare. Nu iti permiti sa risti, nu iti poti asuma. Imi spun mereu ca nu aveam alta solutie. Dar singurul meu regret este chiar acesta: nu am gasit alta solutie. O varianta care sa-mi permita sa stau cu Matilda acasa mai mult, mai mult de 11 luni. Poate ca n-am avut destula forta sa gandesc in perspectiva, poate ca am crezut ca nu o sa ma doara atat lipsa de langa ea. Poate am crezut ca ei ii va fi bine si asa. Ca o sa pot face destul atunci cand sunt acasa. Mi-e clar acum ca nu a fost asa. De fiecare data cand o simt disperata dupa fiecare clipa pe care o petrecem impreuna, de fiecare data cand se poarta agresiv ca sa ma tina langa ea, stiu ca nu este destul. Si simt mai mult ca niciodata nevoia de a gasi acea solutie care sa-mi permita si sa o cresc fara bona/gradinita 10 ore pe zi, dar sa ii asigur si confortul material. Dar de cate ori imi spun "sari", tot de atatea imi pun frana. Sunt doar eu, nu pot sa risc. Si ramane regretul.
 
Insa sunt mame care si-au putut spune "sari" sau viata le-a impins pur si simplu sa sara. Iar atunci cand a venit momentul intoarcerii la jobul 9/17 au deci sa ramana acasa si sa incerce sa lucreze de acolo. Pentru unele dintre ele doar un hobby sau ceva sa le ofere confortul unei activitati alta decat cresterea copiiilor, pentru altele o necessitate materiala sau o afacere in toata regula. Fie ca si-au urmat o pasiune, au invatat ceva cu totul nou, si-au luat profesia si au iceput sa o practice pe cont proriu, toate incearca sa aiba un profit material, dar si sa castige pretiosul timp langa puii lor.
 
Am prietene care au ales drumul acesta. Unele dintre ele muncesc mai mult decat o faceau atunci cand lucrau pentru un angajator. Altele nu au niciun ajutor peste zi  si se ocupa singure de copii iar cand vine seara incep sa lucreze pentru mica lor afacere. Se intampla sa le prinda a doua zi inca muncind fara sa prinda o ora de somn. Dar incet, incet si-au construit o afacere, si-au castigat clienti care se intorc mereu cu drag la ele, clienti care le recomanda mai departe. Munca lor a devenit o sursa de fericire si implinire. Ma gandesc la Anamaria  cu prajiturele, ma gandesc la Cristina cea cu flori, la Nicol cu salvari si bluze shic, la Alina cea mai talentata, la Cristina mama draga, la Ramona pentru mame, la Andreea cea vindecatoare, Laura mea pretioasa,  la Codrina mea draga, la Adina cea de-o viata. Doar asa, intr-o clipa, cat degetele de la doua maini, mame pe care le cunosc si apreciez. Si sunt multe, si fac multe lucruri absolut minunate. Ele sunt mame care lucreaza de acasa- Work At Home Moms.
 
Daca doriti sa le cunoasteti munca sau sa cumparati din produsul muncii lor (sunt si servicii), aveti ocazia sambata, 12 iulie, la Scoala Libera Waldorf (Strada Scarlatescu nr. 50, sector 1 ) intre ora 10 si 16. Or sa fie prezente si cateva dintre prietenele mele de mai sus. Va las si programul atelierelor din ziua de sambata, trebuie sa va anuntati participarea la adresa de mail de contact:
 
 
În cadrul târgului, pregătim și o serie de workshop.uri atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari:
1. Atel...ier vesel de modelaj pregatit de Ioana Cârâc de la Doar un Hobby
Interval: 10-11
Inscrieri pe contact@wahm.ro

2. Atelier dulce raw pregatit de Andra Dudea de la Amoraws. Vom face rulada cu nutella raw.
Interval orar 11-12
Inscrieri pe contact@wahm.ro

3. Atelier de pâine sub îndrumarea Școlii libere Waldorf.
Atelierul de făcut pâine le oferă copiilor o experiență multi-senzorială, o delectare a simțurilor ce le permite să vadă, să atingă, să miroasă, să audă și să guste.
Interval orar 12- 12:15 modelatul pâinicilor, iar între 12:15 - 13:00, le lăsăm la copt
Înscrieri pe contact@wahm.ro

4. Workshopul cu tema
"Emotiile copiilor - cum le facem fata cand lucram de acasa?" tinut de Anca Iordache - Aware Parenting Instructor - www.parentship.ro
Interval orar - 12:30-13:10
Inscrieri pe contact@wahm.ro

5. Atelier cu tema:
"Vacanta alaturi de copiii nostri" - "Parenting from the heart", consilier Oana Vaideanu, mama WAHM
Interval orar - 13:10-14
Inscrieri pe contact@wahm.ro

6. Ana-Maria Trandafir vă propune să coaseti împreună un semn de carte, cu un model care vă va permite să învăţați cinci cusături de baza reprezentative pentru decorarea cămăşilor româneşti.
Interval orar: 14:00-15:00
Inscrieri pe contact@wahm.ro

7. Delice corner va ofera o reteta foarte simpla de iced tea – dureaza maxim 7 minute, testat de noi – si cateva sugestii de ceai Jenier cu care puteti prepara aceasta bautura minunata.
Interval orar: 15:00- 15:10
Inscrieri pe contact@wahm.ro

8. Teatru de masă, atelier semnat de Scoala libera Waldorf
Teatrul de masă reprezintă o transpunere în imagine a unei mici povestiri.
Interval orar 15:10-16
Inscrieri pe contact@wahm.ro

Avem și o surpriză îndelung așteptată: expozantele la târg vor face parte din primul documentar marca WAHM. Să îl tot plimbăm prin țară ne propunem.

Haideți să invităm împreună cât mai multe persoane care vor afla de harul mamelor creatoare!

Din ce o sa gasiti acolo:








 si multe alte produse si servicii. Aveti pentru ce merge!
 
 
 

luni, 7 iulie 2014

Doua la apa

Nu-i despre vacanta, si asa se fac prea multe valuri. Este despre altceva, ceva nobil, ceva cu multa munca si mult suflet. Mai sunt doar cinzi zile, am tot vrut sa scriu si nu am putut decide pentru cine. Pentru ca sunt doua. Doua echipe pe care le sustin. In ambele oameni dragi mie, scopuri apropiate mie. Apoi mi-am zis: dar de ce nu as putea scrie despre ambele? De ce nu s-ar putea dona pentru ambele? Poate chiar si de catre aceeasi persoana, asa cum am sa fac si eu. Sau fiecare pentru scopul pe care-l simte mai aproape de sufletul sau.
 
Swimathon este o platformă de atragere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală. Este un mecanism prin care comunitatea se întâlneşte, interacţionează şi se implică să strângă fonduri pentru proiectele pe care le consideră relevante.
 
Swimathon București, ediția a doua, are loc pe 12 iulie la Bazinul Olimpic “Lia Manoliu”, de la ora 9.00. Evenimentul este organizat de Fundația Comunitară București și aduce la start peste 30 de grupuri de inițiativă și organizații non-guvernamentale care și-au înscris deja proiectele pe platforma Swimathon București și aproape 40 de echipe în competiție.

La start se aliniaza 200 de inotatori, impartiti in echipe de cate 5 persoane. Fiecare echipa inoata pentru o anumita cauza. Fiecare echipa este sustinuta financiar (sponsorizata) de catre o companie, al carei logo se poate afla fie pe castile de inot, fie pe tricouri sau costumele de baie. Sau toate la un loc, in functie de suma donata de companie.
Spun ca sunt doua. Primul este pentru Asociatia pentru Dravet si alte Epilepsii Rare al caror banner il puteti vedea permanent pe blog in partea dreapta, despre ei am mai scris aici. I-am descoperit acum ceva timp prin intermediul fratelui meu si de aceea spun ca este un proiect de suflet, este practic familie. Echipa Dravet inoata pentru publicarea unei cărți de rețete pentru copiii cu epilepsie, organizarea a 4 seminarii de nutriție și a 8 ateliere de gătit împreună cu consultantul in nutritie Cristian Mărgărit, în cadrul centrului de zi "Există Speranță"- un alt proiect pe care l-am sprijinit cu tot sufletul- , dezvoltat de Asociația pentru Dravet și alte Epilepsii Rare. Cristi spune despre proiect:
 
Cartea se va intitula “Alimentatie sanatoasa pentru copiii cu epilepsie” si eu voi contribui cu experienta mea, pro-bono. De asemenea, voi participa la mai multe workshopuri despre dieta si despre cum selectam, preparam si combinam alimentele potrivite in aceasta situatie.
Adela a aplicat o dieta ketogenica special conceputa si a avut rezultate foarte bune cu baietelul ei. Dieta vine sa ajute si uneori chiar sa inlocuiasca medicatia in anumite cazuri de epilepsie. 
Am fost uimit sa aflu ca epilepsia este mult mai raspandita decat stiam (statisticile spun ca intre 1 si 3%   dintre oameni au cel putin un episod epileptic pe durata vietii). 
Din pacate in Romania nicio persoana publica nu isi asuma acest fapt (cum s-a intamplat in cazul autismului) si multi se ascund din diverse motive mai mult sau mai putin justificate.
Despre Sindromul Dravet:

 Sindromul Dravet, cunoscut şi sub denumirea de Epilepsie Mioclonică Infantilă Severă (EMIS), este o formă rară şi foarte gravă de epilepsie, pentru care nu există, în prezent, nicio modalitate de vindecare. Convulsiile apar în primul an de viaţă la copilul dezvoltat normal. Primele crize convulsive sunt de cele mai multe ori de lungă durată (status epilepticus) şi în cel de-al doilea an apar şi alte tipuri de crize. Toate tipurile de crize sunt deosebit de rezistente la medicaţie, iar prognosticul pentru Sindrom Dravet este descurajator. 
Persoanele cu sindrom Dravet au un risc crescut de SUDEP (sudden unexplained death in epilepsy – moarte subită în epilepsie), şi se confruntă şi cu alte condiţii morbide care trebuie, de asemenea, tratate cu atenţie. Copiii cu Sindrom Dravet nu vor depăşi această condiţie, care le afectează toate aspectele vieţii de zi cu zi. 
În 1978, un neurolog francez pediatru, Charlotte Dravet, a descris pentru prima dată un grup de copii cu un model special de crize, care nu puteau fi controlate de medicaţie. Cel mai important aspect al acestui sindrom epileptic este că până la declanșarea crizelor copiii au o dezvoltare complet normală, dar, pe măsură ce avansează în vârstă, dezvoltarea lor poate încetini și chiar își pot pierde abilităţile pe care le-au dobândit.
 
Si mai mult puteti citi pe site-ul dedicat aici. Iar povestea incredibila a Todorei si a fetitei ei Sanziana este scrisa in detaliu aici.  Donatiile pentru acest proiect se pot face in mod direct si transparent aici sau poti veni sambata pentru a oferi sustinere! In apa or sa fie: Alexandra Coliban si Gelu Kelmer, Radu Popescu, Maria Tanasescu, Lumi Serban.
 
 
 
***
 
Pentru Fire de Dragoste (Asociatia Unu si Unu, Micolino si Totul despre mame) inoata mame dragi mie, le stiti din mediul virtual am mamelor blogger-ite- Ana, Ana Maria, Bogdana - si Tili (pe care nu o cunosc, dar sunt convinsa ca-i un om la fel de inimos). Am mai scris pe blog despre copilasii nascuti prematur si despre ajutorul de care au nevoie. Acum o sa va rog sa intrati pe link-urile de pe numele fetelor pentru a citi povestile lor emotionante, Ana Maria chiar a trecut prin teroare incertitudinii de a avea un copil sanatos sau macar in viata dupa o nastere cu probleme.  
 
Despre proiectul Fire de Dragoste:
Poate nu stiati, dar conform statisticilor privind nasterile premature, 79% dintre bebelusi sunt nascuti între 32 si 36 de saptamani, 10% intre 28-31 de saptamani, iar 11% vin pe lume la doar 28 de saptamani.
Bebelusii nascuti prematur petrec foarte multe ore la terapie intensiva, in incubator, si adesea au nevoie de botosei si caciulite adaptate dimensinilor lor reduse care sa-i protejeze si sa-i ajute sa-si regleze mai usor temperatura corpului.
Cum nu prea se gasesc aceste articole pentru bebelusii prematuri, impreuna cu prietenii de la Totul Despre Mame ne-am gandit sa invitam toate doamnele stiute si nestiute sa creeze caciulite si botosei pentru acesti copilasi. Fa o sezatoare cu prietenele, vecinele, colegele de la job si petrecand impreuna timp de calitate puteti sa tricotati/impletiti impreuna pentru copii prematuri! Da vestea mai departe!
Pentru acesti micuti luptatori, seturile pe care le vom crea sunt o necesitate, nu un moft, stim cu totii ca ei stau dezbracati in incubator, asadar aceste articole de imbracaminte reprezinta un necesar minim pentru a le asigura o evolutie sanatoasa.
Potrivit acelorasi statistici, 1 din 10 bebelusi care se naste are nevoie de aceste seturi. Ideal este sa fie seturi: tuturor ne place sa fim asortati si ne creaza alta stare de spirit cand vedem armonie si culoare si vor avea un efect terapeutic si pentru mamele acestor bebelusi.
Va invitam si pe voi sa-i ajutam impreuna pe acesti copilasi, cu lana sau bumbac, cu andrele sau crosete, cu tutoriale de pe Youtube sau cu ani de pricepere in spate, sa aducem putină culoare si optimism in viata acestor micuti si in viasa mamelor lor ingrijorate si framantate de incertitudini.

Mai mult cititi aici, cum puteti sprijini Campania fetelor si de ce ceea ce fac ele nu este un moft ci un confort pentru copii si parintii lor. Donatiile se pot face direct pe site-ul evenimentului aici sau intrand pe pagina Bazarului deschis pe Facebook unde puteti licita pentru servicii sau bunuri donate in acest scop. O gasiti acolo si pe prietena mea de cand lumea, Sinziana Iaru, un foarte talentat make-up artist care a donat o sedinta de machiaj profesional. Ca sa dau din casa: ea mi-a realizat machiajul din cea mai frumoasa si stralucitoare zi din viata mea, botezul Matildei. Pentru a va simti si voi la fel de speciale intr-o zi deosebita puteti licita aici.

 
***
 
Mai sunt 5 zile in care puteti dona, dar nicio zi nu este mai buna decat cea de azi :)!

duminică, 6 iulie 2014

Despre parinti

Tocmai m-am intors din cel mai frustrant concediu ca parinte. Pentru ca nimic nu ma frustreaza mai rau pe lumea asta decat sa o cert pe Matilda. In primul rand sa o bag intr-un mediu care sa necesite limite peste gradul ei de toleranta. Si, date fiind conditiile, sa nu gasesc alte metode de aplanare decat sa tip la ea si sa o cert. Iar odata suit in carusel greu te mai dai jos. Asa ca mi-am petrecut ultimele 10 zile intr-o continua lupta cu mine si cu ea. Ea nepricepand ce se intampla, eu impunand lucruri diferite decat stia ea pana acum. Atata cicaleala si observatii nu a primit in cei trei ani de viata adunat. Atatia de stai cuminte (nici nu stia ce-i aia pentru ca noi nu folosim cuvantul asta), atatia de nu mai rade ca doarme X, atatia de nu mai vorbi ca-l trezim pe Y, atatia de nu mai canta ca deranjezi, atatia de nu mai alerga, nu mai sari, nu te mai JUCA asa ca se intampla nu stiu ce alta chestie, nu mai plange ca speriem copiii mai mici. Atatia de shhhht de cand deschidea ochii pana se culca. M-a frustrat, m-a enervat, m-a consumat pana in punctul in care imi venea sa plecam acasa numai sa nu-i mai spun ca nu are voie sa rada cum rade ea, adica tare, pentru ca trezim pe cineva. A fost suficient sa schimbam mediul si compania pentru ca toata piramida noastra de liniste si educatie blanda sa se prabuseasca. Pentru ca libertatea ei functioa gresit atunci cand alegea sa imite actiunile unui alt copil. Prefera sa urmeze un copil de 4 ani jumate in tot ce facea si nu mai auzea nimic in jur. Eu perplexa in fata acestui comportament si a faptului ca ea nu realiza ca se lasa condusa de un copil cu aproape aceeasi minte ca si a ei. Ea euforica in fata noului taram descoperit, adica se poate sa facem si numai ce ne da prin cap?! Mai ales ca erau idei noi, nefiind ale ei. Adica putem sa fugim de parinti si sa ne ascundem in sifonier, pfaa! Si asta nu ar fi fost nimic daca nu s-ar fi pus in pericol prin acest comportament, ca doar se joaca impreuna cu alti copii de cand se stie. A fost o leapsa permanenta si nervi intinsi. Nici vorba de odihna sau relaxare decat in clipele cand eram suficient timp singure pentru a-si reveni la starea ei obisnuita.
 
Am venit acasa profund trista si descumpanita. Mai ales ca la sfarsitul istoriei din toata cearta pe care a primit-o Matilda a rezultat ca problema mea nu era cu actiunile ei haotice ci cu celalalt copil. Pam, pam! Asa ca am ajuns, mi-am cerut un moment de liniste si am rememorat evenimentele. Ce s-a gresit, ce se putea face altfel. Cum sa repar ce s-a intamplat pentru ca a ramas blocata in avalansa de "nu-uri" ca la orice pas zice ca trezim un bebelus. N-am fost pregatita sa o vad comportandu-se asa. Iar asta a fost prima greseala. Am plecat cu imginea idilica in minte a copilului jucandu-se linistit cu un altul pe plaja si noi, parintii, respirand o clipa de liniste. Iar gresit. Am crezut ca atunci cand ma va auzi radicand vocea ma va si asculta. Chiar deloc. Am crezut ca daca o amenint cu intreruperea vacantei daca nu inceteaza sirul de neascultari, se va linistit. Nici asta. Pentru ca lucrurile astea nu functioneaza cu un copil care nu a fost crescut asa si chiar deloc cu un copil inteligent. Mi-a spus simplu ca ea nu poate sa nu ma mai supere si mai bine plecam acasa. Iar Pam, Pam.
 
Deci jocul se redeschide. Metodele sunt iar puse in discutie. Provocarile nu se termina niciodata. Iar eu trebuie sa fac fata mai bine situatiilor de genul asta. N-am facut decat sa tip la ea si sa o amenint. Evident ca nu a functionat. N-am avut deschiderea sa procedez altfel, nici nu stiu cum, dar altfel. Atat de mult m-a deranjat comportamentul ei "prost", si atat de mult m-a deranjat reactia mea, incat nu am putut iesi din cercul vicios. Nu am avut disponibilitatea de a iesi din patratica de parinte. Atat de mult mi-am dorit o pauza si liniste incat mi-am revendicat-o cu orice pret. Nu mai conta ca vacanta asta trebuiea sa fie despre amandoua. Si nu cred ca raceala crunta si lipsa somnului pe toata aceasta perioada ar fi o scuza. Sau poate ca este. Sa nu poti dormi pentru unii este suficient sa-i transforme in isterici, dar eu nu dorm de aproape 4 ani, nu e ceva nou. Ceva a fost altfel. A fost o combinatie perfecta de factori pentru a ma transforma in parintele imperfect. Matilda va uita, probabil. Chiar daca primul lucru pe care-l spune despre vacanta asta este ca a suparat-o pe mami. Eu nu cred ca o sa uit curand acest esec in viata de parinte. Si probabil ca este bine sa nu-l uit si sa stiu mai bine mai tarziu.

 
 
Acestea sunt gandurile pe care le iau cu mine la intalnirea de marti, 8 iulie, de la Hotelul Howard Johnson. Cand am primit invitatia pentru Social Media for Parents eram un parinte linistit si senin. Intre timp am devenit un parinte tulburat de propria incapacitate de a gestiona o situatie noua. O sa discutam si o sa impartasim la fata locului experiente vesele si mai putin vesele, o sa avem ocazia sa discutam cu specialisti in parintela si figuri din social media. Mai puteti solicita o invitie aici. Ne vedem marti!