Scrisori pentru Matilda (10)

marti, 2 aprilie 2013

 

 

 

Draga mea,

 

Te priveam cum te tot foiesti sa-ti gasesti un loc bun de dormit. Pe stanga, pe dreapta, ba cu fundul in sus. M-ai facut sa zambesc la amintirea zilelor de inceput de aprilie de acum doi ani. Tot asa ma foiam si eu incercand sa gasesc o pozitie in care sa avem loc amandoua si sa prindem 2-3 ore de somn. Nu prea mai era loc. Ne amuzam ca trecuse 1 aprilie, ar fi fost o data perfecta pentru a te naste, in spiritul a tot ceea ce ni se intamplase. Nu ai vrut pe 1, tu stiai ca ti s-a spus alta data si o asteptai. Nici pe 3 nu ai vrut, sa fi fost in aceeasi zi cu cea care-mi fusese pana atunci cea mai aproape de ideea de "copilul meu". Tu vroiai sa te nasti de ziua ta, ti s-a spus ca termenul tau este pe 9, pai atunci pe 9 sa fie. Ti-a placut sa pastrezi simetria si te-ai nascut la fix 40 de saptamani la fix ora patru. Mi-a fost atat de teama sa nu te pierd, ma rugam sa stai macar pana la sapte luni, pana la orice varsta care ti-ar fi permis sa supravietuiesti fara mine. Cand am trecut si de hopul de la 32 de saptamani am stiut ca o sa fii bine. Am privit fiecare zi ca pe o binecuvantare. Am iubit fiecare zi cu tine, iar ultima saptamana a fost cea mai speciala. Ti-am vorbit, te-am mangaiat. Ti-am povestit mii de lucruri. Am stat numai cu tine. Erai gata, erai bine, ne mai astepta doar nasterea. Apoi... necunoscutul.

 

 

 

 

Mergeam ieri de manuta ta prin parc si te priveam cu ochii de turist care descopera pentru prima data un oras fascinant. Orasul este vechi si nou, este cunoscut si necunoscut. Are mereu o straduta pe care nu ai mai vazut-o sau poate ca ai mai trecut pe ea de zece ori dar abia acum ai vazut florile rosii de la fereastra de sus. Erau acolo si data trecuta? Imi place sa te privesc asa. Universul meu de fascinatie infinita. Esti a mea, viata din viata mea, din trupul meu, dar esti si a ta, viata din viata ta. Ochii tai stiu totul si ma privesc inapoi ca pe cel mai cunoscut oras. Sunt inca tot universul tau, tot ceea ce cunosti mai bine, punctul tau de echilibru. Pe cat imi esti tu de necunoscuta pe atat iti sunt eu de cunoscuta tie. Intr-o zi o sa ne intalnim intr-un punct in care o sa ne privim cu aceiasi ochi.

 

Incep sa uit cum era cand inca erai in mine. Senzatia miscarilor tale. Mi-e tare dor de ele, dar le uit... Anul trecut inca te visam acolo, inca prea atat de real. Acum ma uit la filmuletele cu tine miscand dincolo de "perdea" si imi pare incredibil ca suntem noi. Tu inca nedezvaluita, eu inca nedescoperita. Incep sa uit si ma lupt sa te pastrez inca acolo, sa mai stiu cum era. Vrem sa va stim mereu in siguranta, sa va tinem "legati" de noi. Ne este greu sa va lasam. Si mie mi-a fost greu, am invatat, insa, sa-ti las aripile sa zboare. Sa te las sa fii cine ar fi trebuit tu sa fii. Ca orice mama te-am visat ca o oglinda a mea, ca ceea ce mi-as fi dorit eu sa fie copilul meu perfect. Te-am visat cuminte, intelegatoare, buna si frumoasa. Apoi am inteles ca tu nu ai cum sa fii umbra mea, oglinda mea. Tu aveai sa fii tu, asa cum te-ai nascut sa fii. Pot doar sa fiu exemplul tau. Tu poti primi doar ceea ce vei decide ca-i bun pentru tine. Dar inca pari sa fii nascuta din visul meu.

 

Se spune ca ne nastem buni. Eu nu cred asta. Ne nastem diferiti. Unii pozitivi, altii mai putin. Venim pe lume cunoscand atat de multe lucruri. Nu stiu cum se intampla sa fie asa. Dar nu ne nastem foi de hartie albe. Nu ne nastem doar senini si plini de bunatate. Ne nastem sa fim cineva, iar acel cineva incepe sa se vada inca din pantecul mamei. Inca din primele zile de om nascut. Ne nastem cu tendinta de a fi buni sau nu. Daca am avut noroc sa fie pusa bunatate in noi, atunci ne va fi usor sa fim buni. Daca ne-am nascut fara ea... atunci va trebui sa o invatam, atunci va trebui sa avem exemplul bun langa noi. Poate nu o sa simtim sa intindem mana si sa ajutam, dar putem invata asta.

 

Eu simt si cred ca tu ai venit ca un suflet bun. Dar cred ca este si datoria mea sa iti fiu si exemplu. Esti atat de blanda, de vesela, de delicata. Ai fost asa din prima clipa. Ai venit pe lume intelegatoare. Toleranta. Intelegi mereu. Ma ierti cand nu sunt langa tine. Ma primesti razand si-mi povestesti ce ai mai facut. Iti place "mof" si mereu imi povestesti ceva cu mov. Iar eu am ochii in lacrimi la fiecare lucru mov pe care-l vad.  Intelegi ca uneori lipsesc pentru a face bine acolo unde este nevoie. Este saptamana noastra speciala. Saptamana pana la ziua ta. Am lipsit mult. Abia acum incep sa-ti organizez petrecerea. Anul trecut stiam si ce culoare or sa aiba baloanele, asortate- evident- cu servetelele. Dar stiu ca ai inceput sa intelegi. Si de ce lipsesc, si de ce vorbesc cu oameni necunoscuti la telfon si le tot explic. Si de ce tot povestesc despre o casa. Despre pomi. Despre bani. Strangem bani, iubita mea. Incercam sa cumparam o casa pentru copilasii pe care-i cunosti doar din poze. Daca o sa gasim suficient de multi oameni care stiu sa faca bine, pana la petrecerea ta, o sa strangem suma necesara. O sa reusim sa-i ajutam sa aiba si ei un acasa al lor. O sa cresti si o sa-i cunosti. O sa stii de ce lipsesc noaptea de langa tine si ma culc abia spre ziua. De ce ziua verific de 100 de ori conturile sa vad daca au mai intrat donatii, de ce fac tot ceea ce fac. Iar atunci cand o sa stii sper sa alegi sa faci bine. Pentru ca buna esti.

 

 

Te iubeste mami.