joi, 1 noiembrie 2012

Despre abuzul asupra copiilor, o forma de tortura

Voi ati fost batuti la scoala? Trasi de par, de urechi, linii la palma?

Voi ati fost agresati verbal la scoala? S-a ridicat tonul, s-a tipat, injurat, jignit?

Voi ati fost umiliti in fata clasei? S-a ras de voi?

Voi ati fost amenintati, santajati, speriati de educatorii si profesorii vostri?

Eu am fost! Fratele meu a fost. Prietenii mei au fost. Copiii prietenilor mei sunt abuzati, acum, 30 de ani mai tarziu.

Cred ca stiti deja ce mi-a provocat "revelatia" asta, filmuletul cu invatatoarea nazista a circulat pe tot internetul. A scris Maria, a scris Karioka, a scris Mara si probabil ca multi alti oameni-parinti revoltati. Un parinte anume, unul care poate ca intelege in profunzime consecintele unor astfel de tratamente - este medic psihiatru-, si-a pus un status evocator pe Facebook, cineva i-a dat share si a ajuns si la mine. I-am cerut medicului Gabriel Diaconu acordul de a-i reproduce gandurile aici, va rog cititi si impartasiti. Poate peste 30 de ani copiii nostri or sa raspunda cu NU intrebarilor de mai sus.



"In 1984, cu doua saptamani inainte de nasterea sorei mele, la 13000 de km distanta avea loc un eveniment istoric de care nimeni, în anul cu pricina, nu a auzit în România. Pînă atunci i-am putut spune ignoranță. După 10 decembrie 1984, vreme de 6 ani, până la data de 18 decembrie 1990, am putut da vina pe regimul opres
iv de la București pentru cenzura, și privarea populației de această cunoaștere a unui cuvânt, și unor termeni care îl definesc. Vorbesc, cititorule, de tortura.
Știu că nu ai venit aici să citești mesaje lungi. Dacă nu ești curios de urmare, mergi mai departe. Dar dacă da, dă-mi două minute din viața ta. Citește.
La 10 decembrie 1984 Organizația Națiunilor Unite a semnat Convenția Împotriva Torturii și Altor Comportamente sau Pedepse Crude, Inumane or Degradante. Pentru prima oară în istorie o adunare de țări de pe Terra numea, răspicat, și definitiv, ce înseamnă, și în speță ce presupune ”tortura”, cuvânt cărui noi, muritorii de rând, îi oferim îndeosebi sensuri extreme și, cel mai des, conotații sângeroase.  
Potrivit Convenției tortură este: ”orice act prin care o persoană administrează durere severă sau suferință pentru scopuri cum ar fi obținerea de la victimă sau de la o terță persoană informații sau o mărturie, pedepsirea unei persoane pentru un fapt pe care el sau o terță persoană l-a comis sau este suspectat că l-a comis, sau intimidarea or coerciționarea unei persoane, pentru orice motiv fondat pe o discriminare de orice fel, când atare durere sau suferință este aplicată de către sau la instigarea unei sau cu consimțământul sau admiterea tacită a unui oficial public sau persoană care acționează într-o capacitate oficială”. 
O specie aparte de abuz sistematic sau, de aici înainte numit de mine, tortură este abuzul asupra copiilor. Fie că vorbim de abuz fizic, sexual or psihologic noțiunea de abuz presupune exercitarea cu forță, predilecție și violență a superiorității pe care o are un adult în poziție privilegiată unuia, sau mai multor copii.  
Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului (UNCHR) prin Carta Drepturilor Copilului, la articolul 28, menționează dreptul unui copil la educație, obligatorie și liberă pentru toți, care – la articolul 29 – este direcționată către dezvoltarea talentelor, personalității și abilitățiilor fizice și mintale ale copilului (a), dezvoltarea respectului pentru drepturi și libertăți fundamentale ale omului (b), și alte principii incluse în Carta Fundamentală a Națiunilor Unite.
Articolul 37 din Carta Drepturilor Copilului, în Conjuncție cu Convenția pentru Tortura din 1984, stipulează că ”Statele Membre se vor asigura că nici un copil nu va fi supus torturii sau orice alt fel de tratament sau pedapsă crud(ă), inuman(ă) sau degradant(ă).
Acesta este preambulul necesar pentru o afirmație pe care eu am făcută astăzi, public, în replică la evenimente care au loc în București la Colegiul Național N. Iorga unde o învățătoare a fost înregistrată cu un telefon, timp de 10 zile consecutive ori patru ore pe zi, aproximativ (deci 40 de ore, plus minus) la clasă unde, în fața a 25 de copii, îi înjura pe unii, îi amenința pe alții, unii copii erau făcuți proști, alții ticăloși, erau luați în derâdere, erau amenințați că vor fi trimiși la altă școală dacă nu învață, erau amenințați cu violență, cu moartea (o fetiță a fost amenințată că va fi aruncată pe geam). Materialul a fost postat, anonim, pe Internet și a ajuns în media. Trei familii, deocamdată, și-au transferat copiii la altă clasă. Trei familii au fost și au vorbit, vineri, cu direcțiunea Colegiului. În prezența mai multor persoane directorul Colegiului, persoană publică și autoritate oficială, a admis că știe de problemele cu învățătoarea respectivă dar nu are ce face pentru că nu el a angajat-o, ci Statul. În ciuda rugăminților insistente ale părinților implicați direcțiunea a aplicat doar sancțiuni administrative, Inspectoratul Teritorial a replicat că, până la concluzionarea unei anchete tot ce poate face e să dea sancțiuni conforme cu Codul Muncii. Învățătoarea vinovată de abuz colectiv, și tortură psihologică a copiilor (vezi definiția), a doua zi a intrat la clasă. 
Familiile au mers către media. Mass-media a reacționat, reacționează și va continua să reacționeze. Eu, Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru, analist șef ONU și UNICEF în 2011 pentru Kosovo, membru al Comisiei Internationale pentru Reabilitarea Victimelor Torturii/ UN, dar și cetățean al acestei țări, părinte, om, scriu aceste rânduri pentru că, la 28 de ani de la semnarea convenției, pentru că la 22 de ani în curând de la ratificarea aceleiași convenții de către România văd că, în București, copii sunt abrutizați, intimidați, pedepsiți cu cruzime de un membru al corpului didactic. Nu există cuvinte intermediare, nu există formulă corectă politică pe care să o pot folosi ca să ”coafez” incidentele de la Colegiul Iorga. 
 Mă mândresc cu prietenii mei. Tu, care ai avut răbdare să citești, probabil că ești unul dintre ei. Ajută-mă să dau mesajul acesta mai departe. Faptul că vocile părinților au fost opresate de autorități nu precede obligația, privilegiul nostru de a spune, tare și răspicat, așa NU. Așa NU, domnilor, nu în țara părinților și bunicilor mei, nu în țara copilului meu. Așa NU, și cer mai mult decât anchetă, cer suspendarea dreptului de a profesa al acestei doamne până când acuzația mea publică de tortură și rele tratamente va fi soluționată legal, moral și uman de către Statul român și legea penală în vigoare."

Gabriel Diaconu

7 comentarii:

  1. Hai sa nu exageram cu tortura. Cred ca nu vrei sa cunosti oameni adevarati torturati. Nu contest ceea ce a facut invatatoarea respectiva, dar sunt convinsa ca multi dintre copiii din acea clasa au parte de acelasi tratament acasa la ei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, si eu cred ca problema cea mare este ca si acasa patesc acelasi lucru.

      Tortura are mai multe forme, nu trebuie neaparat sa-ti fie rupte mainile si scosi dintii, cu toate ca ti-as putea da si exemple de genul asta petrecute in scoala. Nimeni nu generalizeaza. Exista, evident, si partea buna si frumoasa a educatiei.

      Ștergere
    2. Ca-i spui abuz, ca-i spui tortura, ca-i spui comportament inadecvat, n-are importanta. Noi, adultii, ne putem certa si contrazice pe semnatica. Copiii aia sufera, iar autoritatile care cica ar trebui sa ii protejeze dau din colt in colt, eventual incercand sa intimideze parintii revoltati. Copiii nu se pot apara singuri, sau doar in moduri inadecvate. Cat despre parintii care incurajeaza sau practica acelasi comportament cu copilul... sarmanii copii!

      Ștergere
    3. Conform cartii este abuz psihologic. Romania are toate legile in vigoare (inclusiv cea care protejeaza copiii de abuzul fizic) dar in ciuda acestui fapt legea are loc de a fi interpretata. Plus elementul cultural: in societatea noastra abuzul (psihologic/fizic) este inca larg acceptat. Din nou, conform definitiilor (psihologice, medicale sau legale) inclusiv o bataie aplicata de parinte este abuz fizic. Singura parte cat de cat mai buna este ca un copil caruia i se aplica astfel de "pedepse" intr-un mediu in care acestea sunt acceptate cultural le ia mai usor decat unul in care creste intr-un mediu in care acestea nu sunt acceptate. Asadar unii copii au un factor de protectie cultural pe cand altii nu. De aceea poate multi "ies bine" din astfel de educatii in Romania.
      Oricum, prin exemple, constientizare, reactie si deschidere putem schimba lucrurile. Si ar trebui sa le schimbam! Voi prelua si eu exemplul.

      ps. Nu o sa imi uit niciodata propria invatatoare. Le dadea "copiilor problema" (caci asa erau numiti) cu abecedarele in cap. O data a rupt un abecedar in capul copilului. Si totusi tuturor ni se parea normal. Credeam ca o meritam. Trist.

      Ștergere
  2. si eu am avut o invatatoare "buna". Evident apreciata de mama.
    Astazi mi-e frica sa ma ridic sa vorbesc in fata oamenilor. Din profesori, cred ca jumatate au fost la fel: frica/bataia inseamna educatie.
    In clasa a 9a, o colega s-a sinucis. Din cauza unui 4.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Teribil!

      Ce pot sa-ti spun e ca eu si acum mai visez manualul de latina, il stiu din scoarta in scoarta. Prima mea nota la liceu a fost 2 la latina fara drept de apel. Asa s-a gandit o cucoana ca da un exemplu, stai jos:2. Multi profesori isi au locul intr-un ospiciu si o spun cu toata responsabilitatea.

      Ștergere
    2. din pacate, sunt atatia mii de copii care sufera.
      Noi suntem sub binecuvantate de momentul iluminarii, de momentul in care am deschis ochii si vazut problema. Dar altii mii sufera in continuare si nu isi pot exprima aceasta durere. Nici nu ma mir cata lume ajunge sa urasca scoala, sa abandoneze, sa se 'innece' in alte pacate/suferinte: relatii defecte, alcool, fumat, mancare.

      Ștergere